miercuri, 19 octombrie 2011

Top 10 Cele mai bune programe de produs muzica



Am văzut pentru prima dată un program de calculator pentru produs muzică în 1996 când am pășit, timid și emoționat în singurul studio profesional din Brașov. Până atunci înregistrasem pe bandă de magnetofon și pe casetă…
Primul program a fost CoolEdit în care vedea pentru prima dată cum ’arată’ sunetul digital și descopeream ce ușor este (relativ la munca cu magnetofonul) să editezi și să corectezi un track muzical. De atunci soft-urile au devenit din ce în ce mai performante ajungând mai puternice și mai versatile decât orice și-ar fi imaginat scriitorii SF de acum (doar) 20 de ani!

Iată topul celor mai folosite soft-uri de muzică:
1. Avid Pro Tools
Platformă: Mac și Windows (exclusiv cu placa de sunet ProTools)
Visul fiecărui producător sau inginer de sunet! Marile studiouri din Europa de Vest și Statele Unite au toate Pro Tools, în diferite combinații, în funcție de specificul fiecăruia.
www.avid.com
2. FL Studio
Platformă: Windows
Unul dintre primele soft-uri pe care le învață DJ-ii români datorită ușurinței de folosire. Primele versiuni erau dedicate producerii de loop-uri și structuri de ritm dar în ultimii ani Fruity Loops a devenit un adevărat studio mobil: sampler, MIDI, structuri muzicale, efecte interne și externe, routing.
www.flstudio.com
3. Steinberg Cubase
Platformă: Windows (mai rar pe Mac)
Cel mai cunoscut soft muzical în România, țară care este în general plină de PC-uri cu Windows. Cubase SX3 este standardul la noi, practic toți compozitorii au câte o copie! Unii spun că e mai ușor de folosit dar de asemenea mai bun decât Pro Tools. Cu siguranță este mai ieftin mai ales că Cubase-ul funcționează cu orice placă de sunet, de la cele mai ieftine până la… sistemul Pro Tools de 30.000 de euro!
www.steinberg.net
4. Cakewalk Sonar
Platformă: Windows
Multitrack recorder și editor pentru audio și video. Folosit mai ales în editarea video datorită opțiunilor pentru montaj de film dar și a sistemului surround.
www.cakewalk.com
5. Apple Logic
Platformă: Mac (versiunile mai vechi erau și pentru PC)
Logic este considerat cel mai avansat program de editare audio. Un pic complicat pentru cei care au crescut cu FL Studio și Cubase SX pe Windows. Dar efortul merită la final! Mai ales dacă ai Mac.
www.apple.com
6. Adobe Audition
Platformă: Windows
Fostul CoolEdit de care vă vorbeam în introducerea acestui articol… În 2003 programul a fost cumpărat de Adobe care i-a schimbat numele în Audition și a continuat să-l dezvolte. Este un multitrack mixer dar și un editor de sunet (în genul Sony SoundForge).
www.adobe.com
7. Sony Sound Forge
Platformă: Windows
Un clasic pentru PC, folosit atât de amatori cât și de profesioniști. Sound Forge este un editor complex de fișiere audio și are practic toate funcțiile la care te poți gândi pentru a manipula și a modifica un track: volum, normalizare, pitch, insert silence & noise, EQ, efecte, compresii etc. Este unul dintre programele mele preferate în studio și sunt tare supărat că nu există o versiune pentru Mac!
www.sonycreativesoftware.com
8. Ableton Live
Platformă: Mac (mai rar folosit pe Windows)
O altă vedetă a sistemului Mac OS X, Live lucrează cu loop-urile și a devenit din acest motiv un instrument folosit în general de DJ și artiști interpreți în concertele live. Cu ajutorul lui poți manipula foarte ușor structuri muzicale deja existente (loop-uri sau strofe întregi). Live-ul este folosit mai ales cu ajutorul dispozitivelor MIDI auxiliare care reduc lucrul la laptop, artistul îmbinând tehnologia digitală cu un feeling analog. Vezi Traktor, Numark, Faderfox sau Stanton.
www.ableton.com
9. Sony Acid
Platformă: Windows
Editor multitrack dedicat în special mixajului de canalelor audio. De câteva versiuni însă are și o parte de MIDI. Dacă vă spun că hitul mondial “Dragostea din tei” O-Zone a fost compus și mixat în Acid (la noi în studio) vă conving să-l încercați? Melodia a fost vândută în peste 12 milioane de exemplare devenind no.1 în peste 20 de țări. Unii spun că e un soft pentru amatori, eu zic că puterea stă în urechea și talentul producătorului…
www.sonycreativesoftware.com
10. Steinberg Nuendo
Platformă: Windows (mai rar pe Mac)
Nuendo este de trei ori mai scump decât Cubase dar diferențe sunt foarte mici pentru compozitorii și producătorii de muzică. Asemănările sunt izbitoare iar când afli că ambele programe folosesc același motor te întrebi pe bună dreptate de ce Nuendo e atât de scump? Cei de la Steinberg susțin că Nuendo e dedicat post-producției audio pentru reclame și filme permițând mixaj video și surround de la 5.1 la 10.2. Eu am lucrat cu ambele programe și Nuendo pare mai stabil deși îi lipsesc câteva instrumente din Cubase, care la rândul lui nu poate fi folosit pentru editare video.
www.steinberg.net
Bonus: Propellerhead Reason
Platformă: Windows și Mac
Reason este un soft foarte puternic pentru compus muzică, mai ales pentru stilurile electronice: dance, club, trance, drum&bass, jungle, dub. Are un mod original de lucru, un sistem ingenios dar mai greoi de înțeles în comparație cu softurile de editare. Pentru cei care știu FL Studio pasul către Reason este însă mai ușor. Bonus: Prodigy au compus un întreg album exclusiv în Reason!
Inspirat de articolul din Hypebot.com

joi, 13 octombrie 2011

free counters